|
ROMPETROL QUALITY CONTROL – R.Q.C.- divizia de laboratoare a Grupului Rompetrol a fost infiinţatã în luna iulie 2004, prin externalizarea activitãţii laboratoarelor din cadrul platformei Rompetrol Rafinare (Petromidia).
Iniţial, R.Q.C a asigurat managementul celor 4 laboratoare, amplasate în cadrul platformei Rompetrol Rafinare, furnizând servicii de analize de produse petroliere, mediu şi materiale metalice.
În 2006, activitatea RQC s-a extins prin: - preluarea în management a altor douã laboratoare ale Grupului Rompetrol, situate pe platforma Vega (Ploieşti), specializate pe analize produse petroliere şi analize de factori de mediu (apã, aer, sol, etc) - înfiinţarea Diviziei de Consultanţã şi Inspecţii, acreditarea ei în conformitate cu standardul european ISO 17020: 2005 privind organismele de inspecţie de tip A (de terţã parte); - dezvoltarea activitãţii de reparaţii şi verificãri mãşti de gaze şi aparate de respirat cu aer comprimat (PM/PSI – ACIRAR);
Experienţa profesionalã deosebită a echipei, dotãrile tehnologice de vârf şi certificãrile instituţiilor de profil poziţioneazã RQC drept prima opţiune în domeniul analizelor industriale pentru întreaga zonã a Dobrogei şi un jucãtor în creştere pe piaţa naţionalã specificã.
S.C. Rompetrol Quality Control SRL Sediul social: Navodari, DJ 226, km 23 (camera 116), judetul Constanta Numar de ordine în Registrul Comerţului - J13/6775/2004 Cod Unic de Inregistrare (CUI) - 16542407 Capital Social subscris - 9.883.144,90 RON, integral varsat
|